„În 2024. Aşa este calendarul oficial”, a spus Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, în cadrul unor declaraţii de presă după ce a fost prezent la a 26-a ediţie a Galei „Topul Naţional al Firmelor Private din România 2017”, realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Oficialul de la Finanţe a mai spus că, în decembrie, va fi prezentat calendarul cu toate etapele, iar săptămâna viitoare va fi adoptat un memorandum în acest sens. „Aceasta a fost discuţia în Comitet”, a subliniat Teodorovici.
Oficialul de la Finanțe a mai spus că, în decembrie, va fi prezentat calendarul cu toate etapele, iar săptămâna viitoare va fi adoptat un memorandum în acest sens. „Aceasta a fost discuția în Comitet”, a subliniat Teodorovici.
La începutul lunii martie, liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat că la Congresul PSD din acea zi s-a decis ca România să adopte euro începând cu 2024, partidul adoptând Convenţia naţională pentru adoptarea euro până în 2024.
Ulterior, de la finele lunii martie a fost formată Comisia Naţională de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro. Cea mai recentă reuniune a Comisiei a avut loc marți, 23 octombrie, la Palatul Victoria, cu participarea preşedintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, şi a guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
Din zona euro fac parte 19 state dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.