În noaptea dintre 29 și 30 martie, ora 3:00 devine ora 4:00. Astfel, la adoptarea orei de vară, vom dormi cu o oră în minus. Ziua de 30 martie 2025 va avea doar 23 de ore.
În ultimii ani au fost o serie de discuții cu privire la renunțarea schimbării orei atât în România, cât și în restul Europei.
În anul 2019, Parlamentul European a susținut și a votat propunerea privind renunțarea la schimbarea orei de vară, respectiv de iarnă, însă implementarea acestei decizii a fost amânată. Nu a fost anunțată până acum o informație oficială cu privire la eliminarea măsurii.
Specialiștii atrag atenția că trecerea la ora de vară poate influența ritmul biologic și poate cauza oboseală, întrucât pierdem o oră de somn. Pentru a reduce acest impact, se recomandă ajustarea treptată a programului de somn cu câteva zile înainte, culcându-ne cu 10-15 minute mai devreme în fiecare seară.
Ce trebuie făcut?
Pentru a evita confuziile, este indicat ca ceasurile care nu se ajustează automat să fie schimbate în seara dinaintea trecerii la ora de vară, astfel încât dispozitivele să fie sincronizate corect și să nu existe probleme cauzate de diferențele de timp.
Unicul LOC din lume în care nu există noțiunea de timp. Locuitorii au renunțat la ceas
România își sincronizează ora de vară cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene (UE).
Ora oficială de vară, cunoscută și sub numele de ora Europei Orientale, a fost introdusă pentru prima dată în România în anul 1932. Până în 1939, aceasta a fost aplicată anual, începând cu prima duminică din aprilie, ora 00:00, și până în prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale).
Însă, în perioada 1941-1979, ora de vară nu a mai fost utilizată, conform informațiilor furnizate de astro-urseanu.ro.
În 1979, România a aderat la Convenția fusurilor orare, iar în 1997, prin Ordonanța nr. 20 privind stabilirea orarului de vară și a orei oficiale de vară, s-a reglementat aplicarea acestui sistem.
Potrivit acestei ordonanțe, ora oficială de vară este cu o oră înainte față de ora Europei Orientale și se aplică din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, când ceasurile se dau înainte la ora 4.00, până în ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, când se revine la ora 3.00.
Ceasul Apocalipsei arată că omenirea mai are de trăit 89 de secunde