Pacienta fusese operată pentru o tasare de vertebre de către un neurochirurg din Texas cu 17 ani de experiență. Deși intervenția nu fusese dificilă, lucrurile s-au agravat după intervenție, fiind nevoie de o alta.
De această dată, femeia a apelat la medicul Robert Henderson, care a rămas șocat de ce a descoperit în timpul operației.
Nervii fuseseră secționați, măduva lăsată în țesutul moale, învelită doar de mușchi, iar un alt nerv din Sistemul Nervos Central avea în el un șurub. De asemenea, pe o suprafață considerabilă de țesut se puteau vedea nenumărate găuri făcute cu un instrument chirurgical.
Christopher Duntsch, doctorul care a făcut ravagiile la prima operație, era privit de colegii de breaslă drept un individ încrezător, poate prea sigur pe sine. Afirmații ulterioare anchetei care s-a făcut în unitatea medicală după acest caz au menționat că un alt medic a părăsit sala de operație atunci când l-a avut partener pe dr. Duntsch, din cauza manierei de lucru neprofesioniste a acestuia.
Între timp s-au mai descoperit cazuri în care pacienții fuseseră mutilați de acest medic, rămânând infirmi pe viață.
În urma descoperirilor, medicul texan Christopher Duntsch a rămas cu porecla infamă de „Dr. Death” (dr. Moarte, n.a.).
Acestuia i s-au intentat mai multe procese, iar Dr. Death a fost găsit vinovat și condamnat la închisoare pe viață.