Experimentul de la Cluj a început în 2012. Până acum, cercetătorii au făcut studii pe culturi de celule în care au injectat mai întâi tumori canceroase, apoi nanoparticule de aur.
"Nanoparticulele de aur, sub influenţa anumitor radiaţii, în cazul nostru a celei laser, se supraîncălzesc. Această supraîncălzire a lor duce la distrugerea celulei respective, în cazul nostru a celulei tumorale", a declarat Cornel Iancu, coordonator Centru de Nanomedicină
Un rol important în cadrul experimentului îl au şi aparatele performante din laboratorul clujean, multe dintre ele unice în Europa de Est.
Până în 2015, cercetărorii clujeni vor finaliza şi testele pe animale. Dacă rezultatele vor fi bune, cei care lucrează la acest experiment speră să poată realiza şi teste pe oameni.