KARL NEHAMMER, cancelarul Austriei: „Cum adică un copil nu poate primi o masă caldă în Austria? Știți care este cea mai ieftină masă caldă din Austria? Nu este sănătoasă, dar este ieftină. Un hamburger la McDonalds care costă 1,40 euro. Iar dacă mai cumpăr și cartofi prăjiți face 3,50 euro. Și acum cineva susține serios că trăim într-o țară în care părinții nu își permit această mâncare pentru copilul lor?”
Acestea sunt declarațiile controversate ale cancelarului austriac care au produs un val de critici la adresa guvernului. Karl Nehammer le-a explicat „prietenilor” de stângă faptul că părinții ar trebui să le ia copiilor mâncare nesănătoasă de acum încolo. Opoziția l-a criticat dur, mai ales că șeful guvernului s-a luat și de femeile casnice.
„Se dă vina pe mine pentru că sărăcia în Austria crește, că oamenii au din ce în ce mai puțini bani. Atunci de ce nu crește rata joburilor part-time? Nu crește nici și pentru femeile care nu au alte responsabilități, sunt casnice. Dacă nu au destui bani, să muncească mai mult. Pentru că așa o să aibă mai mulți bani. Dar asta nu se întâmplă. Cota locurilor de muncă part-time este neschimbată”, a spus cancelarul Austriei.
Declarațiile au fost făcute la un restaurant de lângă Salzburg la sfârșitul lunii iulie, însă înregistrările au apărut abia acum.
Au apărut dezvăluiri halucinante și despre campania publicitară a lui Nehammer. „Crede în Austria” este sloganul în care apar ruble rusești. Cancelarul austriac este cel mai apropiat lider european de Rusia și primul care s-a văzut cu Putin în primele săptămâni de război.