Kunihiro Morishima, din cadrul universității japoneze din Nagoya și coautor al studiului ScanPyramids, a declarat că "cavitatea nu era cunoscută de nimeni până în prezent, de la construcția piramidei în urmă cu 4.500 de ani".
Această cavitate supranumită "marele vid" de unii cercetători ar avea cel puțin 30 de metri lungime și ar avea caracteristici similare cu cele ale marii galerii, cea mai mare încăpere cunoscută din piramidă.
Un arheolog egiptean care supervizează un proiect internațional de studiere a interiorului piramidelor a criticat sâmbătă anunțul din această săptămână privind existența unei imense cavități în piramida lui Keops, afirmând că nu este vorba despre o "descoperire",
Arheologul Zahi Hawass a declarat pentru AFP că s-a întâlnit în urmă cu două luni, la Cairo, cu responsabilii proiectului, care i-au adus atunci la cunoștință concluziile lor. "I-am informat că nu este vorba despre o descoperire", a spus el.
"Piramida este plină de cavități, dar asta nu înseamnă că adăpostește camere secrete sau că este vorba despre o nouă descoperire", dă asigurări arheologul care se află în fruntea comitetului științific care supervizează proiectul ScanPyramids.