Întrebat dacă poate detalia relatările din presă și zvonurile că este susținut de Moscova, că face parte din masonerie sau că ar fi omul serviciilor, Călin Georgescu a evitat un răspuns clar.
"Oamenii mari discută idei, oamenii mici discută despre oameni. Când ai obsesia despre un om, nu mai vezi de spune. Eu am venit nu să aduc o ideologie, ci un program, pentru că dacă nu știi unde vrei să ajungi și nu știi ce mijloace ai, este ca o corabie care plutește pe mare, fără țintă, nu găsește niciun port și se scufundă."
Într-un alt segment al emisiuni, când s-a revenit asupra subiectului, Georgescu a fost ceva mai explicit.
"S-au spus atâtea despre apartenența mea la masonerie, la Clubul de la Roma (organizație de tip think tank a elitelor politice, științifice și de afaceri, adeptă a principiilor dezvoltării omenirii pe baze sustenabile -N.R.). Eu am fost secretar-general al Asociației române pentru Clubul de la Roma (...) din care mi-am dat demisia în urmă cu 6 luni, pentru că era sub demnitatea mea să stau într-un loc care a făcut istoria lumii să renască și care ulterior s-a vândut pe 2 țechini unor puteri internaționale."
În acest context, întrebat dacă mai crede că există organizații internaționale care lucrează în favoarea oamenilor, Călin Georgescu a afirmat că "în momentul acesta, nu". Întrebat dacă același lucru se întâmplă și în țară, politicianul și-a nuanțat răspunsul: "Într-adevăr, puțină lume mai iubește România, dar în ultima vreme apar tot mai mulți astfel de oameni, dintre cei care ne asigură traiul de bază, țăranul român."
Politicianul a făcut o singură referire la o persoană care i-a influențat evoluția, Mircea Malița, unul dintre diplomații remarcabili din perioada comunistă, matematician și filozof de renume.
"Pot aduce un omagiu maestrului meu, Mircea Malița, fără de care nu aș fi ajuns aici. Însă dincolo de asta a fost experiență, dacă în viață prinzi vagonul potrivit, ajungi la destinație. Este conștiința care te împinge spre a sedimenta lucruri serioase, când alții se joacă cu țurca-n baltă", a mai afirmat Călin Georgescu, la Culisele Statului Paralel.