Sfântul Iosif s-a născut în Sicilia, din părinți dreptcredincioși, având parte de o educație deosebită.
După ocuparea Siciliei de către sarazini, tânărul Iosif a ajuns la Tesalonic unde a intrat ca monah în Mănăstirea Latomus, ducând o viață de mare asprime. A avut fericirea de a viețui, în această mănăstire, împreună cu Sfântul Grigorie Decapolitul (ale cărui sfinte moaște se află la Mănăstirea Bistrița Vâlcea, întregi și nestricate, izvorând bună mireasmă și dând tămăduiri pentru tot felul de boli, celor ce merg cu credință la ele), care l-a primit ca ucenic al său.
În urma morții Sfântului Grigore, Sfântul Cuvios Iosif s-a retras în unul din schiturile zidite de el, unde a scris cântări bisericești și pesne de canoane.
Ultima persecuție a iconodulilor (cinstitori de icoane) din timpul împăratului iconoclast Teofil (829-842) i-a provocat Sfântului Iosif grele suferințe. Pentru îndrăzneala mărturisirii în cinstea Sfintelor icoane, a fost surghiunit în Cherson, de unde nu a putut să se întoarcă, decât după moartea împăratului (842), la chemarea Sfintei Împărătese Teodora, care, încetând prigoana, a reașezat credința ortodoxă în toate drepturile ei.
Sursa: Agerpres
