Imagini de groază vineri seara, în Capitală. Mai mulți trecători au sesizat poliția cu privire la faptul că un bărbat transportă într-un căruț metalic un cadavru în stare de descompunere.
La fața locului au fost identificați bărbatul și cadavrul unei femei, despre care acesta afirmă că este fosta sa concubină.
Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cum a murit femeia.
"La data 19.07.2024, în jurul orei 20.45, Poliția Capitalei - Secția 24 a fost sesizată, atât prin apel 112, cât și în mod direct de către participanții la trafic, cu privire la faptul că pe o stradă din Sectorul 5 a fost văzut un bărbat care mergea pe stradă, cu un cărucior în care s-ar afla cadavrul unei femei.
Polițiști din cadrul Secției 24 s-au deplasat în zona indicată și au depistat bărbatul în cauză, în vârstă de 55 de ani, fiind imobilizat.
De asemenea, polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o femeie, în vârstă de 56 de ani.
Bărbatul susține faptul că femeia ar fi concubina acestuia, pe care ar fi găsit-o decedată în locul unde cei doi conviețuiau, dorind să se deplaseze la cea mai apropiată stație peco pentru a suna la 112, neavând telefon.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
În acest moment activitățile sunt în desfășurare, efectuându-se cercetarea la fața locului.
Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei", a anunțat Poliția Capitalei.