”Era nevoie de această schimbare. Suntem în anul 2015 – onest față de cititorii noștri și față de noi înșine, ca publicație tech online, este să ținem pasul cu tehnologia și să optimizăm experiența online a utilizatorilor. Este un must-have în zilele noastre ca o publicație cu profil IT să aibă acest caracter inteligent pe care ți-l dă design-ul responsive.” – Vasile Cămară, manager Playtech.
Playtech.ro va merge în continuare pe conținut high-quality, cu accent solid pe articole proprii, originale, fără a neglija, totuși, informațiile efemere date de noutățile pieței de profil. Secțiunile de conținut au fost reorganizate astfel încât să reflecte cât mai bine direcția editorială a publicației – review-uri la gadget-uri care reprezintă un reper pe piața tech-consumer românească, ghiduri și sfaturi practice, opinii și recomandări atent alese de jurnaliștii Playtech.ro și, nu în ultimul rând, un conținut video consistent și în permanentă dezvoltare. O importanță deosebită în conținutul publicației o va avea în continuare emisiunea PLAYTECH, transmisă la Prima TV.
Cu ocazia lansării oficiale a noii platforme, Playtech.ro va realiza un studiu privind comportamentul online pe mobile. Bineînțeles, această schimbare benefică va fi sărbătorită și printr-un concurs oferit cititorilor, cu premii LG pe măsură.