Conform acesteia, "în 12 ore au fost 655 de cazuri înregistrate de SABIF, dintre acestea — 450 au fost urgențe de cod roșu și galben. Cele mai multe solicitări s-au înregistrat în intervalul orar 24,00 — 8,00, când au fost 530 de cereri". De asemenea, ea a precizat că în această perioadă s-au înregistrat șase accidente rutiere, șase nașteri, fiind semnalată și o tentativă de suicid. Salvarea a fost solicitată și în cazul a 29 de traumatisme rezultate în urma unor agresiuni sau accidente casnice. Potrivit lui Alis Grasu, oamenii au acuzat afecțiuni digestive — 116, dar nu au lipsit nici afecțiunile cardiace, cardiovasculare, respiratorii, neurologice, osteoarticulare, lipotimii.
Au fost înregistrate și 30 de cazuri de intoxicații cu alcool, dintre care 13 în loc public. S-a lucrat cu 62 de echipaje de urgență, au fost aduse opt echipaje de urgență în regim de gardă, peste capacitatea de intervenție a turei, 14 echipaje de consultații, 10 ale serviciului de ambulanță și patru ale ambulanțelor private, a arătat Grasu. "Față de aceeași noapte a anului 2015 și a anului 2014 s-a înregistrat o creștere a numărului de solicitări cu peste 40%", a explicat Alis Grasu, potrivit Agerpres.