UDMR consideră că proiectul bugetului de stat pe 2019 este unul optimist şi, în funcţie de evoluţia dezbaterilor din plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, va decide cum va vota.
"Este un buget optimist, cu câteva domenii cu creşteri de alocare accentuate, o propunere mai bună decât proiectul de buget iniţial pus în dezbatere, dar al cărei succes depinde aproape exclusiv de atitudinea ministerelor de linie de a folosi eficient resurse alocate. În funcţie de dezbaterile din plenul Camerelor reunite, grupurile parlamentare UDMR vor decide asupra atitudinii de vot la votul final", a declarat, miercuri, liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila-Zoltan, la dezbaterile generale.
Potrivit acestuia, UDMR speră că 2019 este ultimul an în care Parlamentul este chemat să aprobe bugetul de stat în anul căruia îi este destinat. "Sigur, nu este un caz singular. Din păcate, în ultimii zece ani s-au mai întâmplat şi în anii 2010, 2013 şi 2017, dar ar fi bine să fie pentru ultima dată când ne prinde începutul anului cu dezbaterea bugetului de stat", a spus senatorul.
El a menţionat că UDMR a avut o atitudine activă în perioada anterioară a dezbaterii parlamentare. "Nu am negat şi nu negăm acest fapt - am avut dezbateri, întâlniri cu coaliţia de guvernământ şi Ministerul de Finanţe şi vom discuta oricând va exista interes din partea acestora pentru discuţii cu UDMR, indiferent de cine formează coaliţia de guvernământ. Scopul nostru a fost acela de a îmbunătăţi semnificativ proiectul de buget faţă de forma iniţială pusă în dezbatere de ministerul de resort. Împreună cu Guvernul şi Ministerul de Finanţe, în mare parte s-a reuşit acest lucru, evident că nu există buget perfect. Nicăieri în lume nu există resurse financiare suficiente pentru toate provocările existente, dar în mod cert acesta este un proiect mai bun decât cel iniţial. La fel de evident este că MFP şi instituţiile subordonate acestuia au responsabilitatea importantă de a reuşi ca partea de venituri estimată a bugetului să fie realizată", a susţinut Cseke Attila-Zoltan.
PSD a găsit bani pentru UDMR. Bugetul, făcut să nu cadă Guvernul
UDMR a fost nemulțumit de prima formă a legii bugetului prezentată de Guvern. Au urmat mai multe zile de discuții si negocieri între PSD si UDMR. Pentru a nu avea surprize, PSD are nevoie de voturile UDMR atunci când legea va fi votată în parlament. Prin urmare, au facut mai multe concesii, arată Realitatea TV.
Renovarea spitalelor judetene, aparatură medicală nouă, înființarea unor birouri specializate pentru învățământul în limbile minorităților: pentru toate acestea Guvernul a găsit bani în plus în bugetul pe anul 2019.
Comisiile de buget-finanţe au dat marţi noapte raport favorabil asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2019, cu 21 de voturi "pentru" şi 11 "împotrivă".
Raportul comisiilor conţine 69 de amendamente admise la proiectul bugetului de stat şi peste 3.400 de amendamente respinse.