"Așa cum am comunicat pe 13 mai 2022, au fost descoperite unele nereguli privind o serie de înregistrări contabile legate de conturile de cheltuieli generale ale BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private (SAFPP).
SAFPP a luat imediat toate măsurile necesare de remediere, inclusiv formularea unei plângeri penale și înlăturarea din funcție a Directorului General. Toate autoritățile competente, precum și acționarii și auditorii statutari, au fost sesizați în mod corespunzător.
Acționarii companiei au acoperit suma care face obiectul investigațiilor în curs, iar activitatea SAFPP se desfășoară în mod normal", a transmis BRD Pensii.
Precizările vin după ce joi dimineață au avut loc percheziții de amploare, într-un dosar de delapidare, vizând persoane cu funcții de conducere în BRD. Suspecții ar fi fraudat 23,5 de milioane de lei din banii de pensii, prin transfer către conturile unor anumite persoane fizice și juridice.
La percheziții, anchetatorii au descoperit mai multe ceasuri de lux și mașini scumpe. Cu banii furați, persoanele în cauză ar fi cumpărat autoturisme de lux, ceasuri scumpe și ar fi mers în vacanțe exotice.