Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, femeia a sesizat marţi, la prânz, Poliţia oraşului Zărneşti că soţul ei a plecat de acasă joi dimineaţă şi nu a revenit.
"S-a constituit, de îndată, echipă operativă care a procedat la căutarea persoanei în cauză, în urma activităţilor desfăşurate bărbatul fiind găsit decedat într-o zonă deluroasă din localitatea Poiana Mărului. La examinarea sumară a cadavrului nu s-au constatat urme de violenţă vizibile, acesta fiind preluat şi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov pentru efectuarea autopsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului", a precizat IPJ Braşov.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs incidentul, a mai menţionat sursa citată
Brașovean de 65 de ani, găsit mort la 5 zile după ce a fost dat dispărut de acasă
