Alin Apopei, brașoveanul care aproape și-a decapitat iubita, în Marea Britanie, în timp ce telefonul acesteia înregistra ultimele sale cuvinte: „m-ai terminat”, a fost închis pe viață. Tânărul în vârstă de 27 de ani, a amenințat-o în mod repetat pe prietena sa, Denisa Silman din Sibiu, că o va ucide și apoi s-a lăudat că va scăpa pretinzând a fi nebun, potrivit surselor judiciare britanice.
La data de 30 iulie 2015, telefonul mobil al Denisei Silman a înregistrat audio momentele în care criminalul cu sânge rece a înjunghiat-o în gât și în piept. Silman a fost găsită decedată, prezentând ”răni oribile”, în apartamentul în care locuiau cei doi tineri români, situat în Eversleigh Road, estul Londrei.
Lângă corpul ei, aflat într-o baie de sânge pe patul din cameră, a fost găsit un geamantan.
Procurorul care s-a ocupat de acest caz, Zoe Johnson, a declarat presei: „Capul ei a fost tăiat aproape în întregime de gât, iar cavitatea toracică era deschisă, dezvăluind organele interne”.
Un juriu de la Curtea din Old Bailey a respins cererea apărării, care a invocat prezența unei boli psihice, de care ar suferi Apopei și l-a găsit vinovat de crimă. Judecătorii britanici l-au condamnat la cel puțin 20 de ani de închisoare, sentința mergând până la închisoare pe viață, scrie newsbv.ro.