Diferenţa dintre o bombă atomică obişnuită şi una cu hidrogen este tipul de reacţie. Bombele atomice de tip A eliberează energia acumulată prin procesul de fisiune (fenomen spontan sau indus de scindare a unui nucleu atomic greu în mai multe produse cu mase cinetice foarte mari), pe când cele cu hidrogen acţionează prin fuziunea nucleilor de tritium şi deuteriu (fuziunea este, conform dicţionarului explicativ, reacție nucleară de contopire a două nuclee ușoare pentru a forma un nucleu mai greu).
Cu toate că ideea bombei cu hidrogen a apărut în mintea oamenilor de ştiinţă încă de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, aceasta nu s-a concretizat decât la începutul anului 1950, când preşedintele Statelor Unite ale Americi, Harry S. Truman, aprobă continuarea cercetărilor în domeniul nuclear. Astfel, sub conducerea lui Edward Teller, ia naştere bomba cu hidrogen, relatează historia.ro.
În 1951 au avut loc două testări ale prototipului armei, dar adevărata invenţie a fost testată pe 1 noiembrie 1952. Primul „copil” pe care ştiinţa l-a dat se numea Ivy Mike şi avea peste 80 de tone, neputând fi transportat cu avionul. Bomba a fost testată în Oceanul Pacific, explodând cu o forţă de 10,4 megatone de TNT, fiind de peste 450 de ori mai puternică decât cea lansată peste oraşul Nagasaki, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Ivy Mike a înregistrat recordul ca fiind cea mai mare explozie de până atunci. Astăzi se clasează pe locul al patrulea.
La un an distanţă, Uniunea Sovietică îşi testa şi ea prima bombă cu hidrogen, pe 12 august 1953, pe stepele Kazahstanului. În 1967, China era următoarea ţară care testa arma, prin experimentul de la Lop Nur.
„Mi s-a părut că va cuprinde întreg Pământul”
În perioada mai-iulie 1956, America organizează operaţiunea Redwing, care presupunea 17 teste nucleare realizate în aria Oceanului Pacific. Atunci are loc testarea primei adevărate bombe cu hidrogen, varianta mult mai uşoară şi îmbunătăţită a lui Ivy Mike. Bomba a fost ridicată la peste 50.000 de picioare altitudine, într-un bombardier B-52, numit Barbara Grace. Un corespondent de la London Times, care a luat parte la eveniment, spunea că „mi s-a părut că va cuprinde întreg Pământul”. Efectul vizual a fost de impact: explozia, înaltă de peste 25 de mile şi ocupând o arie de 100 de mile, a expus o paletă de culori de la mov la portocaliu şi roz.