Acţiunile băncii spaniole Banco Popular Español, paralizată de moştenirea de credite toxice rămasă din criza economică, au scăzut ieri cu până la 19%, la noi minime istorice, după un declin de 38% săptămâna trecută.
Banca, cu una dintre cele mai mari rate ale creditelor neperformante din sistemul bancar al zonei euro, a ajuns în criză de timp pentru găsirea unor cumpărători şi peticirea finanţelor. Potrivit ZF, Boardul Unic de Rezoluţie (autoritatea care supravegheză restructurarea şi lichidarea băncilor europene) i-a avertizat pe oficialii europeni că banca ar trebui lichidată dacă nu poate găsi un cumpărător.
Gigantul spaniol deţine credite imobiliare neperformante de 37 de miliarde de euro care, raportate la portofoliul de credite din 2016 de 94 de miliarde de euro, ar da o rată a creditelor toxice de aproape 40%.
FT a scris ieri că doi dintre posibilii cumpărători s-au retras din licitaţie, care ar trebui să se închidă în mai puţin de o săptămână. Surse apropiate situaţiei au declarat pentru Bloomberg că reprezentanţi ai băncii vor discuta curând cu oficiali ai BCE.