Învitat în emisiunea Culisele Statului Paralel, regizorul și producătorul de film Bobby Păunescu a povestit cât de puternici sunt cei care au pus ochii pe terenurile studioului.
"Este un grup organizat care duce spre infracționalitatea economică, folosesc niște documente false, dar aprobate de tribunalele din România.
Nu vor reuși să pună mâna pe studiouri, mă voi lupta, deja actorii, marii regizori, oameni din Buftea spun că mergem la ușă, stăm acolo, nu intră nimeni.
Noi am renovat totul acolo, când am ajuns acolo nu erau nici țevi, am renovat, am făcut studiouri noi, acolo se fac filme, probabil că se vor opri, lupta ține de când am preluat studiourile Buftea. Au fost mulți care s-au bătut pentru ele, dar așa au socotit cei de la studiourile Time Warner America să mi-l dea mie, pe bani mai puțini decât alte oferte. Au zis "noi vrem ca treaba să meargă mai departe, nu vrem să lovim în industria cinematografică din România, nu vrem să vindem ca să ne înjure lumea că s-au făcut blocuri," a declarat Bobby Păunescu.
Omul de afaceri a mai relatat că are și un plan de rezevă prin care este aproape convins că-i va bloca pe cei care vor să transforme totul într-un proiect imobiliar de lux.
"Studiourile Buftea sunt "Catedrala filmului românesc", nu sunt ale mele, eu nu pot să fiu proprietar pe Buftea, chiar dacă acțiunile sunt la mine, eu pot să le administrez pe perioada vieții. Nimeni nu poate fi proprietar peste patrimoniul cultural al României.
Eu vă spun că nu se va întâmpla dărâmarea Catedralei cinematografiei României, ci se va întâmpla consolidarea. Ideea este că la noi se merge tot timpul pe ideea asta de oportunitate imediată, dacă facem niște vile cu vedere spre lac, nu știu cât câștigăm. Noi ar trebui să ne gândim că, totuși, este patrimoniul cultural românesc!
(...) Iar patrimoniul cultural este cel are ne ține în viață ca neam, dacă avem nume mari în istoria lumii se întâmpla din acest motiv.
Ideea este că funcționează, am creat un curent cultural cum nu s-a mai creat de 50 de ani în România, am făcut de la zero, împreună cu mulți alții, mă doare inima să văd că se întâmplă așa ceva. Sunt gata să donez statului, cu condiția ca pe terenul acela să nu se facă nimic altceva decât filme, să-l administrez eu sau să fiu sigur că nu se face altceva," a declarat Bobby Păunescu, la Culisele Statului Paralel.
Studiourile Buftea au fost fondate in 1957 si sunt cea mai mare facilitate de acest tip din Europa de Est. În perioada regimului comunist, au fost produse filme premiate la Cannes, precum "Scurta istorie" a lui Ion Popescu Gopo și "Pădurea spânzuraților", de Liviu Ciulei, precum și mari coproductii româno-străine ("Dacii").
După 1989, la Buftea au mai fost produse pelicule ale unor nume mari precum "Amen" (Costa Gavras) sau "Callas Forever" (Franco Zefirelli).