„În școli și în familie trebuie să recunoaștem că nu se face suficientă educație legată de ceea ce înseamnă alimentație sănătoasă și care ar fi alimentele pe care copiii nu ar trebui să le consume. Și iarăși ne întoarcem la fast-food, la alimente bogate în grăsimi, cum sunt chipsurile, diverse tipuri de snacksuri, alimentele dulci, sucurile îndulcite cu zahăr”, a declarat dr. Cornelia Bala, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice și președintele de onoare al Asociației Române de Educație în Diabet și Obezitate, potrivit Hotnews.ro.
La femei, rata obezității va crește până la aproximativ 30% până în 2035, la fete de la 7 la 18%, în același interval de timp.
„Ar trebui să beneficieze de aceleași servicii medicale”
„Obezitatea nu este considerată boală de acum, ea are cod de boală de câteva decenii în sistemul de codificare internațional, dar nu a fost percepută și gestionată ca atare. Obezitatea fiind o boală - iar cu acest lucru toată lumea ar trebui să fie de acord - ar trebui să beneficieze de aceleași servicii medicale, tratamente ca și alte boli cronice, cum sunt hipertensiunea, diabetul zaharat, iar persoanele respective să intre într-un program de monitorizare, așa cum se întâmplă în bolile cronice”, a mai adăugat Cornelia Bala.
Citește continuarea pe Click.ro