In cele mai multe situatii, afectiunea nu este depistata la timp pentru ca simptomele sunt inselatoare.
"Respiratia grea, aparitia umflaturilor la nivelul picioarelor, aparitia de oboseala sunt principalele simptome care trebuie sa conduca un pacient la medic pentru a fi evaluat", spune prof. dr. Dragos Vinereanu, presedintele Societatii Romane de Cardiologie.
Insuficienta cardiaca este o boala cronica in care inima nu pompeaza suficient sange spre organe pentru a sustine functionarea acestora. In Romania, afectiunea este foarte intalnita. Doar in anul 2017 s-au internat peste 340.000 de pacienti cu acest diagnostic. Oficial, 560.000 de oameni sufera de aceasta maladie. Numarul lor este insa mult mai mare, dar, in lipsa unui program national de preventie si depistare, nu se cunoaste exact, scrie bzi.ro, citand Digi24.
Nedepistata la timp, poate duce la complicatii severe, inclusiv deces. Medicii spun ca predispusi la aceasta afectiune sunt toti cei care au o boala cardiaca deja cunoscuta. Stresul, fumatul si alimentatia nesanatoasa lasa urme grele pe inima.