Chiar dacă sună destul de ciudat să nu îți speli blugii, este exact ceea ce sugerează îndemnul specialiștilor. Purtătorul de cuvânt al unei renumite firme de blugi afirmă că mașina de spălat distruge țesătura blugilor, iar noi suntem nevoite să renunțăm la preferații noștri.
Un alt pericol asociat cu spălarea frecventă a blugilor ține de denaturarea rigidității acestora. În mod normal, denimul este un material „tare”, care nu se mulează, ci își păstrează forma. Amintește-ți de look-ul blugilor vintage, la modă acum, și vei înțelege la ce ne referim. Prin spălări repetate, blugii își pierd însă rigiditatea țesăturii și nu vor mai avea același aspect ca atunci când i-ai cumpărat.
Mai mult, experții afirmă că, spălând blugii mult prea repede, vei afecta procesul lor natural de decolorare. Purtați în mod frecvent, blugii își pierd nuanța în locurile unde este depusă presiune sau unde sunt frecați (șezut, în zona buzunarelor), ceea ce conferă un aspect worn off la modă, deoarece sugerează „legătura” dintre tine și perechea ta preferată, personalitatea.
Să nu crezi însă că de acum încolo îți recomandăm să nu îți mai speli blugii niciodată! Blugii se curăță corect într-un mod care ți s-ar putea părea destul de ciudat: lasă-i în congelator pe tot parcursul nopții. Această tehnică elimină bacteriile din țesătură și protejează materialul, pentru ca tu să te poți bucura de jeanși pentru mult timp!
De asemenea, este recomandat să îi lași să se aerisească mai des, afară, dacă e posibil, pentru a înlătura eventualele mirosuri neplăcute. Un spray special conceput pentru împrospătarea blugilor este un alt produs must-have.
Da, știm că la un moment dat devine inevitabil: poți spăla blugii, dar respectând instrucțiunile de pe etichetă, și la minimum 6 luni după ce i-ai cumpărat!