Numărul total de contaminări de la începutul pandemiei a fost stabilit la 3,011 milioane, cu 13.245 mai mult decât în ziua precedentă, potrivit RKI, în timp ce numărul deceselor se ridică la 78.452.
În plus, rata de incidenţă naţională din ultimele şapte zile, monitorizată cu precădere de autorităţi, este de 136,4 la 100.000 de locuitori, peste pragul care declanşează în principiu o înăsprire a restricţiilor, notează jurnaliștii de la Agerpres.
În acest context, cancelarul Angela Merkel s-a pronunţat din nou în weekend, la o întâlnire a parlamentarilor din partidul său conservator, în favoarea unei forme stricte de lockdown la nivel naţional pentru o perioadă destul de scurtă. Obiectivul ar fi oprirea celui de-al treilea val al pandemiei, care continuă să ia amploare în Germania, în pofida restricţiilor de circulaţie deja în vigoare.
În plus, guvernul său a planificat să înăsprească marţi legislaţia anti-COVID 19 la nivel naţional, pentru a putea impune în întreaga ţară restricţii tip lockdown, mergând până la impunerea unor interdicţii de circulaţie pe perioada nopţii, chiar dacă acestea se vor lovi de o rezistenţă semnificativă la nivel local sau regional.
Germania ocupă locul 10 la nivel mondial din punctul de vedere al contaminărilor COVID, de la debutul pandemiei globale și locul 9 din punctul de vedere al deceselor asociate cu SARS-COV-2.