În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 5.445 de teste RT-PCR (3.296 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.149 la cerere) şi 12.270 teste rapide antigenice.
Conform Ministerului Sănătăţii, 227 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore s-au înregistrat la pacienţi care s-au reinfectat, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.
În total, până luni, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.842.739 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 139 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.753.804 teste RT-PCR şi 9.233.207 teste rapide antigenice.
Opt decese la pacienţi cu COVID-19, raportate în ultimele 24 de ore
Un număr de opt decese la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus - cinci bărbaţi şi trei femei - au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care două anterioare intervalului de referinţă.
Potrivit sursei citate, dintre cele opt decese, unul este la categoria de vârstă 60-69 de ani, trei la categoria de vârstă 70-79 de ani şi patru la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Ministerul Sănătăţii informează că toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
Din totalul de opt pacienţi decedaţi, cinci erau nevaccinaţi anti-COVID-19 şi trei vaccinaţi. Doi dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat aveau vârsta între 70-79 de ani şi unul avea peste 80 de ani.
Până în prezent, 64.913 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.
400 de persoane cu SARS-CoV-2, internate la ATI
Numărul persoanelor cu COVID-19 internate în spitale este de 2.847, cu 94 mai multe faţă de ziua anterioară, iar la ATI se află 400 de pacienţi, cu şase mai mulţi faţă de raportarea precedentă, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii.
Potrivit sursei citate, dintre cei 400 de pacienţi internaţi la ATI, 349 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 218 sunt minori, 216 fiind internaţi în secţii, cu 12 mai mulţi decât în ziua anterioară, iar doi la ATI, cu doi mai puţini decât în ziua precedentă.