Poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că mai multe persoane sunt implicate într-un scandal în oraș. Două echipaje de ordine publică și un echipaj de poliție rutieră au intervenit la fața locului.
Potrivit imaginilor, zeci de persoane au fost implicate în scandal, circulația fiind blocată pe o bandă în centrul orașului Gherla.
Conflictul „s-a soldat” cu patru răniți, care au fost duși de urgență la o unitate medicală. În fața spitalului a izbucnit un nou conflict, iar polițiștii au fost nevoiți să execute două focuri de avertisment cu arma din dotare, în plan vertical.
IPJ Cluj transmite că se desfășoară activități de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.