Toate detaliile Băsescu le cerea de la Maior- şeful SRI, iar cu Florian Coldea a vorbit doar atunci când George Maior nu se afla în clădirea SRI, potrivit Mediafax.
"Am sunat de două ori în 10 ani la Florian Coldea, în două duminici când Maior nu era la birou. Când citeam (n.r.: în weekend) restanţele de la SRI, ambasade şi ministerul Apărării şi uneori aveam nevoie de clarificări. Sunam la Maior şi niciodată nu s-a întâmplat să fie Maior în instituie şi io să il chem pe Coldea. ", a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, la România TV.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, marţi, că nu a avut cunoştinţă, în timpul mandatului său, de vreun document transmis de către Comisia Europeană, care să conţină nume de persoane cu probleme penale, în acea perioadă fiind suspendat din funcţia de şef de stat de coaliţia USL.
"Am văzut o listă neagră a lui Catherine Day. Nici acea listă nu a ajuns la mine vreodată. Acea scrisoare este datată 18 iulie 2012. La acea dată eram la garaj. Mă luptam cu băiatul ală. La mine nu a ajuns, dacă a ajuns la Crin Antonescu, trebuia să mi-o lase moştenire. Nu am primit aşa ceva la revenirea la Cotroceni. Nu am văzut un to do list", a declarat Traian Băsescu, la România Tv.
Guvernul va transmite Comisiei Europene o adresă în care cere lămuriri despre posibile ingerinţe în Justiţie, după ce un document din 2012 privind MCV, făcut public duminică, avea şi o listă de persoane cu probleme penale.