La scurt timp după atac, criminalul a fost prins de către polițiști. Potrivit unor surse, acesta nu a vrut să facă nicio declarație în fața anchetatorilor, însă întreg scandalul ar fi pornit de la o moștenire. Atacatorul ar fi chiar fiul bodyguardului lui Gigi Becali și nepotul victimei.
În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum femeia și bărbatul se iau la ceartă. Agresorul o lovește cu sălbăticie cu pumnii și picioarele, o lasă inconștientă și apoi îi dă foc.
La întreaga scenă au fost martore și două vecine din bloc care au încercat să o salveze pe femeie. Una dintre ele a fugit în ultima clipă din calea focului.
Nouă persoane au sunat la 112, dar medicii ajunși la fața locului nu au putut decât să constate decesul femeii.
"Ne aflăm în fața unui omor cu cruzimi, cu premeditare", a declarat, la Realitatea PLUS, Tudorel Butoi, expert criminalist.
Alți vecini spun că au auzit țipete și au fugit din case de teamă ca focul să nu se extindă și la apartamentele lor. Cinci dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit atacuri de panică.
Poliția a deschis un dosar penal, iar autorul este cercetat pentru omor calificat prin cruzimi.
Toate persoanele implicate în acest caz urmează să fie audiate.