Potrivit acestora, agresorul va fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.
O tânără de 23 de ani a fost înjunghiată, luni, în jurul prânzului, în zona de nord a municipiul Ploiești, victima fiind dusă cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Ploiești cu șapte plăgi înjunghiate la nivelul gâtului, toracelui și abdomenului.
Incidentul s-a petrecut pe stradă, anchetatorii spunând că agresorul, un bărbat de 35 de ani, este fostul iubit al fetei și că, potrivit primelor cercetări, motivul pentru care el a recurs la un astfel de gest ar fi gelozia.
Apelul la numărul de urgență 112 a fost dat de către martorii prezenți la fața locului, iar la scurt timp de la producerea evenimentului, bărbatul s-a predat polițiștilor, fiind dus la audieri.
Tânăra înjunghiată a fost supusă unei intervenții chirurgicale, fiind internată la SJU Ploiești în stare gravă.
Bărbatul care și-a înjunghiat fosta iubită pe stradă, în Ploieşti, reținut pentru tentativă de omor
