Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, bărbatul a fost surprins de un mal de pământ ce s-a prăbuşit în timpul unei lucrări ce se derula în localitatea suceveană Liteni, relatează Agerpres.
La faţa locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale dotate cu echipament specific şi o ambulanţă SMURD B2.
Pompierii militari, împreună cu persoane aflate la faţa locului, au extras victima, un bărbat în vârstă de 38 de ani, conştient şi cooperant, iar ulterior a fost preluată de echipajul medical de pe ambulanţa SMURD sosită la locul incidentului și transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean (SJ) Suceava.
Bărbat prins sub un mal de pământ, în județul Suceava: pompierii au reușit să-l salveze în ultima clipă. Cum se simte
![Echipaj prim-ajutor](https://media.realitatea.net/multimedia/image/202111/w1920/ambulanta-medic_6af5b674d8.jpg)