Oficialii Jandarmiei au informat, la ora 18.00, că s-a descoperit, la controlul efectuat la un punct de filtru, un cuțit asupra unui bărbat care intenționa să intre în perimetrul central din Piața Victoriei.
Este borba de un tânăr de 29 de ani care avea asupra lui un cuţit de tip briceag.
Persoana în cauză a fost dusă la secția 5 de Poliție pentru lămurirea situației, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.
Potrivit ISU, șase persoane au acuzat probleme de sănătate în Piața Victoriei, în special cefalee, în contextul temperaturilor ridicate din București. Două persoane au fost transportate la spital.
Protest 10 august. Câteva sute de oameni la Victoriei. Altar pentru victimele Caracal + Colectiv
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, a precizat din cursul amiezii de sâmbătă că vor fi controlate în special persoanele care au bagaje voluminoase:
"Au fost instalate dispozitivele inițiale, pe care suntem obligați să le punem, sunt panouri de protecție pentru izola zona și face ca toate celelalte activități cotidiene din acest nod rutier să decurgă în mod firesc. În mod gradual vor intra și efective de jandarmi, patrule de dialog, iar în punctele pincipale de acces vor fi instalate filtre. Vor fi controlați cei care au bagaje voluminoase, sau recuzită deosebită, pentru a preveni pătrunderea cu obiecte periculoase, care pot pune în pericol siguranța cetățenilor. Nu este o interdicție de a veni cu bagaje mari, dar este recomandat să nu facă acest lucru, trebuie să ținem cont de contextul internațional. Până la acest moment, nu au fost incidente, trebuie să ne luăm toate măsurile de precauție pe care suntem obligați să le luăm", a spus oficialul Jandarmeriei.