Potrivit Prefecturii Galați, bărbatul a fost confirmat cu coronavirus în urma unui test PCR, dar a refuzat internarea, în timp ce soția sa, care a fost și ea confirmată pozitiv, a acceptat să fie transportată la spital. Bărbatul a rămas la domiciliu, refuzând orice ajutor.
Un vecin a sunat la 112 alertat de faptul că acesta nu răspundea la uşă. S-a gândit la ce e mai rău şi a sunat la 112.
„Un echipaj cu medic a fost trimis la solicitare. La faţa locului s-a spart uşa de către pompierii de la ISU Galați, pentru că bărbatul nu răspundea la uşă. La intrarea au constatat că era un bărbat în pat, decedat. Bărbatul era singur în casă, soţia lui fiind internată în urmă cu mai multe zile în spital, cu COVID. Din relatările administratorului blocului, deşi bărbatul ar fi refuzat orice ajutor, se vedea pe faţa lui că nu se simte bine“, a precizat dr. Mihai Polinschi, director medical SAJ Galaţi.