Aproximativ 700 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au stat ore întregi la coadă pentru a vedea sicriul Reginei Elisabeta. Autoritățile au avertizat că timpul estimat de așteptare este de aproximativ 16 ore și continuă să crească.
Un bărbat, care se afla la rând pentru a aduce un omagiu Reginei, a ieșit din coadă și a fugit spre catafalc. După ce a încercat să ridice drapelul, individul a fost săltat de autorități și imobilizat. Ulterior, acesta a fost reținut.
Un martor la întregul moment a mărturisit că nepoata ei a fost împinsă de individ: „Un copil de doar șapte ani, care își aducea omagiile reginei, încerca să se uite la coroană în momentul în care o persoană a împins-o la o parte, a fugit la sicriu, a încercat să ridice drapelul. Cine știe ce a mai vrut să facă”.
Din cauza incidentului, transmisiunea în direct a fost întreruptă. Coada a fost reluată la scurt timp.
Regina Elisabeta a II-a va sta în Westminster Hall până când va avea loc în înmormântarea, iar publicul poate să vină și să aducă un omagiu.