Sfinxul şi Babele sunt amplasate la graniţa dintre Prahova şi Dâmboviţa iar cele două judeţe îşi dispută în instanţă proprietatea asupra terenului pe care sunt aşezate monumentele.
"Așa cum se poate vedea și din obiectul cauzei, vorbim despre stabilirea limitei teritoriale dintre cele două localități, comuna Moroieni și orașul Bușteni, respectiv dintre cele două județe, Prahova și Dâmbovița.
Sentința nu este una definitivă, urmând ca după comunicarea hotărârii instanței judecătorești, să fie formulat recurs împotriva soluției.
"Menționăm că limita teritorială între cele două localități din județe diferite nu schimbă ceea ce este deja stabilit (....) Indiferent de rezultatul final al procesului, monumentele naturale Babele și Sfinx sunt si rămân în domeniul public al orașului Bușteni", se arată într-un comunicat al Prefecturii Prahova.