"Acțiunea Avocatului Poporului este urmarea mai multor petiții primite pe adresa instituției, în care cetățenii criticau prevederi din proiectul de lege sus-amintit și opinau că întregul act normativ este neconstituțional. Avocatul Poporului subliniază, totuși, că, potrivit Constituției, nu are drept de inițiativă legislativă, iar, pe de altă parte, în acest moment (în care actul normativ se află în stadiu de proiect), soluționarea petițiilor excede ariei de competență a instituției", se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului transmis, miercuri, Agerpres.
Proiectul de lege privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare în România este publicat pe site-ul Ministerului Sănătății, la adresa http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2017/04/legea-vaccinarii-10.04.2017-002.pdf , în vederea dezbaterii publice.