..Am atras atenția, încă de acum 2 săptămâni, comitetului care se ocupă cu managerierea stării de urgență, privind creșterea numărul de infracțiuni. Semnalele au venit mai ales din teritoriu, din zona ruralăi. Este evident că în perioada următoare lumea va sărăci foarte mult, fie că vorbim de cei care s-au întors din străinătate și nu mai au bani sau a celor care și-au pierdut locurile de muncă în țară. .(...) Ne așteptăm la creșteea numărul de infracțiuni, in special al celor de tipul tâlhăriilor," a atenționat Renate Weber.
Avocatul Poporuui a mai precizat că a cerut tuturor factorilor de decizie, în frunte cu ministrul de Interne, să elaboreze un plan amplu de măsuri pentru a evita o astfel de evoluție.
,,În general când sunt crize economice, crizele sociale nu intârzie să apară. (...) Noi am rugat acest grup de comunicare, i-am scris ministrului de Interne Marcel Vela și l-am întrebat dacă este o startegie și ne-am oferit inclusiv disponibilitatea ca noi, ca instituție, să colaborăm", a declarat Weber.
,,Pe de o parte este într-adevăr vorba de asigurarea protecției și siguranței cetățenilor, dar pe de altă parte este vorba și de măsuri care să-i ajute pe oameni să câștige bani din muncă cinstită."
Avocatul Poporului a mai precizat că la nivel național instituția a primit sute de petiții care semnalează faptul că în comunitățile sărace, în special din zona rurală și a orășelelor mici sunt probleme sociale tot mai ecidente.