Întrebat dacă valul de căldură poate fi considerat un semnal de alarmă, Alexandru Trandafir a spus: „Temperaturile ridicate extreme sunt mereu un semnal de alarmă, pentru că, dacă e să privim fenomenele meteorologice extreme, fac parte din cele care pot să producă printre cele mai mari pagube – și aici mă refer începând de la incendii de vegetație (…), până la probleme directe asupra oamenilor, pentru că știm foarte bine că afectează organismul nostru și, în special, organismul celor care au deja niște boli cronice, niște predispoziții la astfel de chestiuni”.
Totodată, întrebat despre schimbările bruște de vreme, el a explicat: „Practic, dacă e să încercăm să înțelegem dinamica atmosferei, trebuie să ne uităm către curenții jet. Curenții jet, practic, sunt niște vânturi foarte puternice, care bat la înălțimi foarte mari și care în mod normal separă de obicei masele astea de aer și zonele cu presiune ridicată de cele de presiune scăzută”.
„Ei bine, în momentul în care curenții aceștia jet scad în intensitate, viteza lor se reduce (…), apar ca niște meandre. În momentul în care apar meandrele, practic masele polare coboară, pe când cele tropicale încep să urce în sus – și atunci avem tranzițiile acelea foarte bruște, de la temperaturi de 35-40 de grade, la temperaturi de 18-19 grade, pe parcursul unei zile. În momentul în care avem tranzițiile acestea, avem parte de acele fenomene meteorologice extreme, adică furtuni, vijelii, tornade chiar ș.a.m.d.”, a continuat Alexandru Trandafir.