Poliția rutieră dă câteva sfaturi șoferilor!
Pe tronsonul kilometric 193 - 212 (Medgidia - Murfatlar - Constanţa) al autostrăzii A2 Bucureşti - Constanţa şi pe autostrada A4 Ovidiu - Agigea, circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă (ninsoare, strat subţire de zăpadă frământată). Drumarii acţionează cu utilaje pentru curăţarea carosabilului.
Pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere, sfătuim şoferii care rulează pe aceste tronsoane să nu pornească la drum cu autovehiculul neechipat corespunzător, să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, să nu bruscheze comenzile maşinii şi să utilizeze cu precădere frâna de motor.
Amintim în acest sens că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis ieri, 12 ianuarie 2018, o informare de vreme nefavorabilă (intensificări ale vântului, precipitații predominant sub formă de ninsoare, răcire) pentru multe zone ale ţării.
Reamintim că la nivelul ţării există 6 drumuri naţionale cu circulaţia închisă, respectiv:
1. DN7C Transfăgărășan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 - 131, în perioada 01.11.2017 - 30.06.2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015;
2. DN67C Transalpina între Rânca (judeţul Gorj) și Şugag (judeţul Alba), între kilometrii 35 şi 79, în perioada 01.11.2017 - 31.05.2018, conform dispoziţiilor de închidere în perioadele de iarnă şi primăvară;
3. DN66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) și Cerna Sat (judeţul Gorj), pe tronsonul kilometric 47 - 88, până în data de 31.12.2018, din cauza alunecărilor de teren şi versanţi, căderilor de copaci sau cedărilor de terasament;
4. DN64 între Găneasa și Pleșoiu (judeţul Olt), între kilometrii 34 şi 41, începând cu data de 22.06.2017, din cauza degradărilor apărute la podul de la kilometrul 36, situat peste Valea Negrișoara;
5. DN1R între Poiana Horea (judeţul Cluj) şi Mătişeşti (judeţul Alba), pe tronsonul kilometric 58 - 62, în perioada de iarnă, din cauza nivelului scăzut de viabilitate;
6. DN17D între Rodna (județul Bistrița-Năsăud) și Cârlibaba (județul Suceava), între kilometrii 86 şi 104, în perioada de iarnă, din cauza nivelului scăzut de vizibilitate.