Mai exact, la o simplă privire aruncată pe declarația de avere a fostului ministru al Turismului, află că aceasta are în proprietate două vile în Capitală și nu mai puțin de 27 de terenuri.
Elena Udrea este posesoara și a două autoturisme de lux.
Fostul ministru a reușit să strângă de-a lungul timpului bijuterii în valoare de 100.000 Euro.
Ea are, de asemenea, conturi bancare de peste 2 milioane de euro.
Fostul ministru a fost extrem de prevăzător, astfel că și-a "securizat" averea. Cel puțin așa poate fi interpretată decizia prin care Elena Udrea a transferat o parte din bunuri chiar mamei sale, iar o altă parte fiicei ei în vârstă de doar 3 ani.
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea urmează să se întoarcă în arest după sentința din 7 aprilie în celebrul dosar "Gala Bute". Decizia este definitivă.
Reamintim că, inițial, DNA a cerut rejudecarea dosarului pentru ca toți cei implicați să primească pedepse mai mari, acum procurorii anticorupție s-au răzgândit și cer aplicarea deciziei luate de către Curtea Europeană de Justiție și menținerea condamnărilor în acest sens.
Pe 4 aprilie 2022, DNA a cerut admiterea contestației în anulare și rejudecarea dosarului Gala Bute. Solicitarea a fost făcută după de contestația în anulare fusese deja făcută din 21 decembrie 2018, în condiţiile în care ÎCCJ a admis în principiu contestațiile în anulare ale inculpaților după decizia CCR legată de compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte