Cu toate că ar avea doar un singur angajat și nu a mai avut încasări din 2021, firma respectivă, scrie presa, are capitaluri proprii de aproximativ 77 de milioane de lei. Potrivit jurnaliștilor, acest lucru ar fi fost posibil pentru că în anul 2016, atunci când în afacere a intrat și soția lui Dragomir, și ea fost cadru SRI, capitalul societății a fost majorat cu peste 77 de milioane de lei, contravaloarea a 17 cupoane emise în anul 1931 de Casa Autonomă a Regatului României. Respectivele cupoane reprezintă, de fapt, titluri de obligațiuni aflate la purtător și garantate de statul român.
Scandalul legat de numele fostului colonel Dragomir a izbucnit însă anul acesta odată ce generalii Coldea și Dumbravă au ajuns la DNA. Potrivit jurnaliștilor, atunci, Ivan Mihai-Marius, fiul vitreg al lui Daniel Dragomir, și-a dat demisia din funcția de administrator al companiei, iar în locul lui a fost numit un om e afaceri de numele căruia se leagă unul dintre cele mai mari dosare de evaziune fiscală instrumentate de DNA. Dosarul are un prejudiciu estimat la 127 de milioane de euro.
Omul de afaceri pus de Dragomir în conducerea companiei este însă George Ivănescu, fost acționar al cramelor Murfatlar. Procurorii susțin că George Ivănescu ar fi fost în spatelor unor manevre ilegale prin care au înregistrat, alături de alte firme, operațiuni fictive și s-au sustras de la plata TVA. Până la urmă, dosarul în care era cercetat omul de afaceri Ivănescu a fost trimis în judecată, însă din 41 de suspecți, doar 6 au mai ajuns în fața instanței.
Daniel Dragomir a fost condamnat definitiv la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și fals în înscrisuri. El a fost acuzat că ar fi cerut și primit 460.000 de euro de la un om de afaceri pentru a-i proteja afacerile. În același dosar a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare și soția lui. Dragomir nu a fost găsit acasă de polițiștii care au venit să execute mandatul, iar în februarie 2021 s-a predat în Italia. Așa cum s-a întâmplat și în cazul altor condamnați, instanța din Bari a refuzat să-l extrădeze.