Salvamontiştii care au urcat pe munte, în Retezat, pentru a-i ajuta pe turiştii surprinşi de avalanşă, sâmbătă după-amiază, s-au întâlnit cu aceştia şi confirmă decesul a doi copii, de 12 şi 13 ani.
Cei mai buni alpinişti ai României, cu recorduri mondiale şi europene la activ, UCIŞI de avalanşă
Salvatorii montani spun că şapte turişti au fost surprinşi de avalanşă, şi nu cinci, cum se crezuse iniţial, iar aceştia erau desprinşi dintr-un grup mai mare.
Potrivit prefectului județului Hunedoara, Fabius Kiszely, în zona accidentului se aflau două grupuri de turiști. Primul era format din 51 de persoane și circula în afara zonei de risc, în timp ce al doilea, alcătuit din șapte persoane, a fost surprins de avalanșă. Primul grup a ajutat la scoaterea de sub zăpadă a victimelor.
Producerea avalanșei a fost anunțată în jurul orei 14:40, la numărul de urgență 112, de către un bărbat. Acesta a transmis că cinci persoane au fost surprinse de avalanșă și că doi copii din grup ar fi murit sub zăpadă.
"În jurul orei 14:40, un bărbat a sesizat, prin apel de urgență la numărul 112, că în Masivul Retezat, în zona Șaua Bucurii — Poiana Pelegii, pe un traseu de vară, s-a produs o avalanșă care a surprins cinci turiști. Pe trei dintre aceștia i-ar fi scos de sub zăpadă, în viață, iar doi copii (...) sunt decedați", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi, maior Nicolae Răducu.
El a arătat că zona indicată de persoana care a sunat la 112 este foarte vastă și nu este acoperită integral cu semnal de telefonie mobilă. Din acest motiv, echipele de salvatori nu au mai reușit să ia legătura, prin telefon, cu persoana care a sunat și a anunțat producerea avalanșei.
Toţi turiştii urmau să fie transportaţi la Cabana Genţiana. Ulterior, echipele de intervenţie vor merge până la locul avalanşei pentru a recupera cele două trupuri, operaţiunea fiind de durată din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Operațiunea de recuperare a trupurilor neînsuflețite va fi una dificilă, întrucât aducerea lor jos se va face terestru, având în vedere că în prezent condițiile meteo nu permit decolarea elicopterelor.
”Noi acționăm la sol. Suntem mobilizați cu echipele de la ISU, de la Jandarmerie și de la Salvamont și încercăm să ajungem cât de repede putem în zona avalanșei. Cei de la Salvamont încearcă să ajungă și pe alte trasee. Traseul turistic pe care au mers cele cinci persoane era închis. Când avem Cod Galben, noi atenționăm turiștii să nu se aventureze”, a precizat prefectul de Hunedoara, Fabius Kiszely.