După ce Compania de Drumuri a extins, din nou, pentru 2026, termenele de finalizare loturile Nădășelu – Zimbor și Zimbor – Poarta Sălajului de pe Autostrada A3 Transilvania, Asociația Pro Infrastructură avertizează că astfel „ne luăm adio” de la inaugurare în anul 2025 și există riscul să fie depășit inclusiv jalonul 2026 din PNRR. Cele două loturi cu o lungime totală de 42 de kilometri sunt construite de UMB, în timp ce turcii de la Ozaltin construiesc viaductele scoase din contractul cu UMB.
Pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului (12,2 km), UMB este la un stadiu fizic de 42,35%, iar CNAIR a extins termenul de finalizare până la 14.12.2026. Acest contract a fost semnat în iunie 2020, cu ordin de începere în mai 2021/ Lotul include două viaducte care au fost scoase din contractul cu UMB și relicitate, câștigătorul fiind desemnat Ozaltin (Turcia), după ce zonele Nădășelu și Topa Mică au fost afectate de alunecări de teren.
Asociația Pro Infrastructură: Autoritățile „nu și-au făcut treaba”
Aceste loturi sunt finanțate din PNRR și aveau termen-limită conform jaloanelor august 2026, fiind prelungite acum a treia oară. „De ce le-a extins? Pe scurt, fiindcă nu și-a făcut treaba. Licitația pentru viaductele suplimentare pe traseul modificat de alunecările de teren s-a finalizat cu vreo doi ani de întârziere, acordul de mediu s-a revizuit în pas de melc, suprafețele forestiere nu sunt eliberate în totalitate, iar nodul Românași de la capătul din nord nu are încă un constructor”, afirmă Pro Infrastructura.
Conform Asociației, chiar și în aceste condiții, lotul Zimbor-Poarta Sălajului ar putea fi deschis în 2025 dacă oficialii CNAIR închid în următoarele luni licitația nodului Românași fără de care tronsonul este muzeu și dacă UMB aduce forțe suplimentare. „În caz contrar, toate șansele să intre în 2026 în al 7-lea an de contract!”, afirmă Asociația, conform sursei citate.
Pe lotul Nădășelu – Zimbor, Asociația arată că turcilor de la Ozaltin „le va fi foarte greu” să termine viaductele în 2026 „și să se încadreze în cerințele PNRR”.
„Amintirile ne chinuiesc, amintirile ne răscolesc… pe Autostrada Transilvania. Ne gândim cu jind la vremurile demult apuse, din 2021 și început de 2022, când cei de la UMB mutau, la propriu, dealurile transilvănene de pe A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului. Din acea mobilizare exemplară a rămas doar o palidă umbră, antreprenorul fiind concentrat pe A7 Buzău-Focșani, așa cum bine știți. Prin 2021 visam să circulăm în 2023, cel târziu în 2024. Dar acum ne luăm adio inclusiv de la 2025, sperând să ne încadrăm în jalonul PNRR, 2026.
Argumentele sunt simple și evidente. CNAIR a extins, a treia oară dacă am numărat noi bine, termenele de finalizare în 28.07.2026 pentru Nădășelu-Zimbor, respectiv 14.12.2026 pe Zimbor-Poarta Sălajului, conform ultimului grafic de execuție aprobat și raportat public. (…)
Pe Nădășelu-Zimbor avem desigur problema celor două viaducte de pe traseul modificat la Nădășelu și Topa Mică: 9 luni proiectare și alte 18 de execuție. UMB nu a participat la licitația aceasta și contractul a ajuns la turcii de la Ozaltin, fiind semnat pe 5 iunie 2024. Le va fi foarte greu să termine în 2026 și să se încadreze în cerințele PNRR. (…) În loc de concluzie, arătăm noi elefantul din cameră: urmează încă vreo 2 ani de avans cu lingurița pe Nădășelu-Poarta Sălajului sau vom vedea un șantier reînviat?”, a punctat Asociația.