Virusul a fost descoperit prima oară în luna iunie, iar autoritățile sanitare susțin că acesta s-a transmis în mai multe cartiere londoneze.
Deocamdată, nu au fost identificate cazuri, dar pentru a preveni un potențial focar, copiii cu vârste între 1 și 9 ani vor trebui vaccinați.
Poliomielita este o boală virală extrem de contagioasă, care poate provoca paralizie, dificultăți respiratorii, iar în cazuri grave chiar moartea bolnavului.
Copiii mai mici de 5 ani sunt mai predispuși la a contracta această boală. Deși nu există un tratament pentru poliomielită, ea poate fi prevenită prin vaccin.