Irina Begu a fost învinsă de cehoaica Petra Kvitova (locul 6 WTA), cu 6-1, 6-3, după un meci pe care adversara lui Begu l-a dominat în totalitate.
Kvitova a avut nevoie de puțin peste o oră de joc pentru a obține această victorie. Pentru prezența în turul doi, Irina Begu pleacă acasă cu un cec în valoare de 85 de mii de dolari.
Patru românce au plecat acasă de la Australian Open după primul tur
Australian Open gri-spre-negru pentru România până acum. Alte două românce au fost eliminate, marți, în primul tur al Australian Open, după primele trimise acasă încă de luni.
Australian Open. Cele patru românce trimise acasă încă din primul tur al Australian Open sunt Sorana Cârstea, Moninca Niculescu, Mihaela Buzărnescu, Ana Bogdan.