Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat că solicită prezența premierului Nicolae Ciucă în fața Parlamentului reunit, pentru a explica în ce condiții a avut loc vizita președintelui Ungariei în România.
„În urma unei noi provocări venite din zona șovină maghiară, considerăm normal să îl invităm pe premierul Nicolae Ciucă în fața Parlamentului și în fața opiniei publice, pentru a explica ce măsuri au fost luate în contextul vizitei așa-zis private a președintelui Ungariei în România.
Vrem și noi să știm cine a asigurat paza președintelui Ungariei în toată această perioadă - dacă SPP și celelalte instituții ale statului român au fost implicate. De asemenea, vrem să știm de ce Ministerul Afacerilor Externe de la București nu a reacționat la discursul nepotrivit al președintelui Novak Katalin de la Alba Iulia. Am văzut și o poză în Munții Apuseni, pe Piatra Secuiului, cu o bornă vopsită în culorile Ungariei. Cu o zi înainte, vicepremierul României Kelemen Hunor a apărut la un eveniment cu harta Ungariei Mari în spate. Totodată, vinerea trecută, niște teroriști condamnați pentru că au vrut să pună bombe de Ziua Națională a României au fost medaliați în prezența a doi demnitari ai statului român de la UDMR. La un meci de hochei, nu a fost intonat imnul României și, în prezența ministrului Mediului Tanczos Barna, s-a cântat imnul unui așa-zis ținut. La finala Cupei României la fotbal, suporterii echipei Sepsi Sfântu Gheorghe s-au întors cu spatele atunci când a fost intonat imnul României. Ministrul Mediului, cel care a refuzat să jure cu mâna pe Constituție, a făcut mai multe comentarii provocatoare, iar deputați UDMR cu dublă cetățenie sunt membri în comisiile SRI și SIE. Întreg șirul acesta de întâmplări din ultimele săptămâni pare să indice că există un plan de dezmembrare a României și că actualele provocări venite din partea Budapestei și a extremiștilor de la UDMR urmăresc să creeze tensiuni etnice. Nu înțelegem de ce premierul Ciucă și coaliția PSD-PNL permit aceste provocări ieftine. Ungaria este, astăzi, calul troian al Rusiei în NATO", a declarat președintele AUR - George Simion.
Și Dan Tanasă a solicitat UDMR să se delimiteze public de gestul parlamentarilor Uniunii care au participat la evenimentul de premiere a "doi terorişti de etnie maghiară". "Premierea celor doi terorişti de etnie maghiară, care au fost condamnaţi în România şi au executat puşcărie pentru tentativă de atentat terorist împotriva românilor de Ziua Naţională la Târgu Secuiesc reprezintă o insultă de neacceptat la adresa poporului român. (...) Considerăm că evenimentul şi gestul parlamentarilor UDMR este deosebit de grav. Solicităm UDMR să se delimiteze public de acest incident. Nu dorim să credem că UDMR este promotoarea terorismului împotriva românilor", a declarat deputatul Dan Tanasă.
Senatoarea Rodica Boancă a făcut acuzații grave la adresa UDMR, catalogându-l drept un „partid separatist”.
„În acest moment ne confruntăm cu o situație paradoxală în care un partid separatist, care este împotriva intereselor românilor, se află la guvernare. Și ar trebui să ne reprezinte pe fiecare dintr enoi. Nu mă reprezintă pe mine, sunt convinsă că nici pe românii de acasă nu-i reprezintă prin acțiunile lor, care induc o puternică ură interetnică în rândul etnicilor maghiari. Etnicii maghiari sunt ai României, România este și a lor, așa cum este a tuturor cetățenilor români”, a declarat senatoarea AUR Rodica Boancă.
AUR a anunțat că va depune și o moțiune simplă la adresa ministrului Sportului - Eduard Novak în urma incidentelor provocate de intonarea imnului secuiesc la două competiții sportive.
În comunicatul transmis luni, AUR „solicită UDMR să se delimiteze de evenimentul privind premierea celor doi teroriști și anunță că a pregătit o moțiune simplă împotriva ministrului Sportului Eduard Novak, pentru atitudinea sa sfidătoare și jignitoare la adresa românilor. Acesta a refuzat să recite imnul României, aflat în direct într-o emisiune televizată, și a susținut că hocheiștii care au cântat imnul așa-zisului ținut secuiesc <<nu au lezat cu nimic imaginea României>>”.