"Este vorba de 329 de rechizitorii și 59 de acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a 924 de inculpați, alături de 357 de acte de sesizare a instanței întocmite de DNA, dintre care 13 cauze în domeniul medical. Se poate observa că la nivel național, în 2015, s-au înregistrat 738 de cauze cu finalitate judiciară, în care s-a dispus trimiterea în judecată a 2.182 de inculpați pentru infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție", a precizat Lazăr, la dezbaterea ''Corupția în sistemul de sănătate — prevenire și investigare. Experiență, bune practici și provocări, eveniment organizat de DNA cu sprijinul Ambasadei Olandei la București, scrie Agerpres.
Procurorul general a adăugat că rapoartele privind MCV, din 2014 și 2015, au relevat o serie de domenii în care reforma a fost consolidată, continuarea acestei tendințe fiind un semn de evoluție în sensul durabilității.
"Sistemul judiciar, în ansamblul său, a continuat să dea dovadă de profesionalism, inclusiv de capacitate de adaptare la schimbările semnificative ale noilor coduri, precum și de voința de a apăra independența sistemului judiciar. Ministerul Public va coopera îndeaproape cu partenerii instituționali, pentru atingerea fermă a obiectivelor mecanismelor de control și verificare", a spus Lazăr.
Cât privește independența sistemului judiciar, el a arătat că procedurile de numire deschise și bazate pe merit vor juca un rol deosebit de important în acest an, menționând că începutul este de "bun augur", iar conducerea DNA este "deja stabilă".
Procurorul general a mai spus că sistemul judiciar, în ansamblul său, a continuat să dea dovadă de profesionalism, inclusiv de capacitate de adaptare la schimbările semnificative ale noilor coduri, menționând că Ministerul Public va coopera îndeaproape cu partenerii instituționali, pentru atingerea fermă a obiectivelor mecanismelor de control și verificare.
''Activitatea de promovarea a reformelor întemeiate pe creșterea gradului de integritate trebuie să continue. (...) Suntem ferm hotărâți să reformăm Ministerul Public, astfel încât profesionalismul și mentalitatea europeană să fie cele care vor da nota, iar integritatea să fie principiul director în cadrul sistemului. Este foarte clar că sistemul Ministerului Public are nevoie de reformă, ca și sistemul judiciar în ansamblu, uitându-ne la micile instanțe și parchete, care sunt răspândite pe tot teritoriul țării, care dau cele mai multe cazuri de probleme disciplinare și de probleme penale în cadrul sistemului. Este nevoie ca legiuitorul să fie convins ca aceste unități să fie raționalizate, să fie concentrate în unități de parchet și de instanțe mari, conduse de magistrați experimentați, iar procurorii să fie în coordonarea acestora, să beneficieze de o cultură instituțională mult mai bună decât cum se prezintă în acest moment, câte trei — patru procurori răspândiți pe tot teritoriul țării unde, din păcate, uneori, sunt sub influența unor oameni de afaceri sau a unor grupuri de interese locale mai degrabă decât sub influența procurorilor ierarhici din Ministerul Public", a susținut Lazăr.