Ce sume ar putea primi locuitorii în cazul unei despăgubiri
Numărul record de 540 de replici care au urmat după seismele puternice din județul Gorj, și încă se produc în această zonă a produs pagube în 18 județe, conform datelor recent raportate. Oamenii, dar și autoritățile încă numără și constată aceste pagube.
În acest moment s-au deschis 139 de dosare de despăgubiri privind polițele de asigurare obligatorii în 16 județe. Cele mai multe, 76 de dosare, au fost deschise în județul Gorj, fiind cel mai afectat de aceste cutremure.
Potrivit oficialilor, suma se ridică la aproximativ 700.000 de lei. Sunt însă și pagube care nu pot fi acoperite doar prin această asigurare obligatorie, iar oamenii au deschis dosare și la companiile de asigurări unde au avut o poliță facultativă. Acele companii au anunțat că în aceste zile au deschis aproape 1000 de dosare de despăgubire pentru polițele facultative.
Aceleași date ne mai arată că foarte puțini oameni au locuințele asigurate în cazul unui cutremur sau o calamitate, vorbim de 20% din totalul locuințelor din țară.
Nici autoritățile nu se ocupă de acest proces, pentru că aproximativ 50.000 de locuințe sociale sau de serviciu aflate în proprietatea statului nu sunt asigurate. Spre exemplu, în județul Gorj, în municipiul Târgu Jiu sunt 1000 de locuințe aflate în subordinea municipalității care nu au încheiate o poliță de asigurare.