Femeia în cauză, al cărei prenume este Cheryl, a alertat imediat autorităţile, iar Barry Goldsmith, un specialist veterinar, a venit de urgenţă în casa ei, aflată în Frankston, o suburbie a oraşului Melbourne.
Se pare că Cheryl a fost extrem de norocoasă, scrie News.ro.
”Acest şarpe este unul dintre cei mai periculoşi din Australia”, a declarat Barry Goldsmith pentru CNN.
Şarpele-tigru, întâlnit frecvent în sudul Australiei în perioada de vară, este protejat în multe state. De obicei, exemplarele din această specie sunt eliberate în natură atunci când sunt descoperite în interiorul locuinţelor.
Barry Goldsmith, care conduce de mulţi ani firma de servicii veterinare Snake Catcher Victoria, spune că a văzut aceste reptile în multe locuri neobişnuite, deoarece se pot căţăra aproape oriunde, însă niciodată nu a văzut un astfel de şarpe într-un brad de Crăciun.