Micuţul i-a scris tatălui său o scrisoare în care îi dă veşti despre el şi mama sa şi îl întreabă cum sunt lucrurile în Rai. Biletul copilului ar putea emoţiona pe oricine: mama băiatului este bolnavă, aşa că micuţul e îngrijit de stat, de un asistent maternal, iar pe băieţel îl doare o ureche. Dar cel mai mare vis al băiatului ar fi să găsească o scrisoare de la tatăl său, ascunsă sub pernă.
Iată textul scrisorii:
"Bună tată, îţi scriu o scrisoare ca să îţi spun că mi-e dor de tine şi să-ţi dau veşti.
Ştiu că ştii că sunt la un asistent maternal pentru că mama e bolnavă şi am o ureche blocată de luni.
Mâine plecăm.
Mi-e tare dor de şcoală şi de tine. Ştiu că eşti sus în rai, dar eşti în siguranţă?
Înainte să plec îţi spun visul meu şi lista de Crăciun.
Visul meu este ca tu, tăticule, să pui ce scrii sub perna mea.
Lista de Crăciun: ghete, Astros, o minge, un kit Real Madrid...
Pa, tăticule. Te iubesc", îşi încheie micuţul scrisoarea.
Fermierul care a găsit scrisoarea face o campanie prin care încearcă să îl găsească pe copil, ca să îi cumpere cadourile visate, scrie Dunfermline Press, citată de Indy100.com: "E prea tristă scrisoarea ca să poată fi ignorată. Nu am mai făcut aşa ceva, dar e o poveste tragică şi ar fi un lucru extraordinar să putem ajuta o persoană care trece prin momente atât de grele".