Totul s-a petrecut în Yorkshire, unde o familie a crezut că este atacată de hoţi în miezul zilei, după ce a auzit zgomote puternice pe terasa dintr-o latură a casei. După ce au ieşit să vadă ce se întâmplă au început să zâmbească: o vacă se rostogolise mai bine de 10 m, de pe un deal din spatele casei şi aterizase, speriată, pe terasa de piatră a familiei.
Vaca nu putea părăsi terasa şi mugea, înspăimântată, aşa că familia a chemat pompierii. Cu ajutorul unui medic veterinar care a tranchilizat animalul, pompierii au ridicat-o cu un ham ataşat şi au scos-o de pe terasă după ce au îndepărtat un gard. Animalul a ajuns înapoi la ferma de la care plecase.
Au auzit un zgomot puternic pe terasă şi au crezut că sunt hoţii. Surpriza ireală pe care au avut-o



