Un Airbus 321 al companiei Pegasus Air lines a aterizat de urgență luni pe aeroportul Otopeni, după o amenințare cu bombă la bord, potrivit unor surse Realitatea Plus.
Turnul de control al Aeroportului Internațional Otopeni a fost informat de către pilotul unei aeronave, care a decolat din Istanbul, cu destinația Dusseldorf, despre faptul că, la aeroportul Istanbul, o persoană a anunțat că la bordul aeronavei se află un dispozitiv exploziv. A fost aprobată aterizarea de urgență pe AIHC Otopeni, pentru verificarea aeronavei.
Serviciul Român de Informaţii: NU se confirmă ameninţarea cu bombă de pe Otopeni
Potrivit SRI, din punct de vedere pirotehnic, nu se confirmă ameninţarea cu bombă.de la aeronava care plecase din Istanbul cu destinaţia Dusseldorf şi care a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Otopeni.
"Din punct de vedere pirotehnic, ameninţarea nu se confirmă", a precizat SRI.
După anunțul făcut de SRI, avionul a decolat spre Germania luni seara tâzrziu, înainte de miezul nopții.
„Aeronava Pegasus Airlines, care aterizase de urgenţă pe Aeroportul Henri Coandă, a decolat la ora 23:36 cu destinaţia Bonn-Koln, Germania”, a anunțat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
PASAGERII, DEBARCAȚI DE GENIȘTII SRI PÂNĂ LA VERIFICAREA AMĂNUNȚITĂ A AERONAVEI
Echipa pirotehnica a SRI implementează procedurile specifice: 196 de oameni au fost debarcați, controlați, duși într-o zonă sigură, urmează controlul pirotehnic al tuturor bagajelor, ca ulterior să fie controlată din punct de vedere pirotehnic și aeronava, au precizat sursele citate.
Aeronava zbura pe ruta Istanbul - Dusseldorf.
Potrivit SRI, 5 copii, 184 de pasageri adulţi şi 7 membri ai echipajului - în aeronava care a aterizat de urgenţă pe Otopeni.
Cinci copii şi 184 de adulţi s-au aflat luni în aeronava care a aterizat de urgenţă la Bucureşti în urma unei ameninţări cu bombă, a anunţat SRI.
De asemenea, la bordul aeronavei care plecase din Istanbul cu destinaţia Dusseldorf se aflau şapte membri ai echipajului.
"Ameninţarea a fost transmisă din Turcia către turnul de control (Romatsa). Turnul a contactat pilotul (care este suveran pe timpul zborului şi poate decide dacă să aterizeze de urgenţă sau nu). În acest caz a decis să aterizeze de urgenţă pe Otopeni", a mai precizat SRI.
"În acest moment, toţi pasagerii sunt în afara oricărui pericol", a subliniat SRI.