Vipera neagră are o lungime de până la un metru și trăiește la altitudnini mari, de peste 1.500 de metri, nefiind deranjată de diferențele mari de temperatură și de umiditate, potrivit ZdH.
Ideea eronată că viperele reprezintă un pericol la adresa omului a dus la împuţinarea numărului lor, motiv pentru care, începând din anul 2001 această specie este strict protejata de lege.
Zilele trecute, Direcția de Sănătate Publică Hunedoara a transmis o atenționare cu privire la pericolul reprezentat de vipere în această perioadă, în care temperaturile sunt în creștere, iar odată cu ele a crescut și numărul călătorilor pe traseele de munte din Hunedoara.
În această perioadă, în care se află în sezon de împerechere, viperele devin mai agresive. În caz de muşcătură, oamenii trebuie să sune imediat la 112 pentru a putea fi preluaţi cât mai repede de un echipaj de prim-ajutor.
Reprezentanţii DSP Hunedoara recomandă turiştilor să fie precauţi, iar pentru a evita să fie muşcaţi de vipere trebuie să ţină cont de următoarele sfaturi:
„Purtaţi bocanci de munte, chiar dacă temperatura ambiantă este ridicată. Efectuaţi permanent un control vizual al zonei în care urmează să păşiţi. Nu ridicaţi pietre mari decât după ce, în prealabil, aţi efectuat un control vizual dedesubt pentru a verifica dacă sunt şerpi. Dacă intraţi într-o zonă cu vegetaţie înaltă, care nu vă permite verificarea suprafeţei solului, loviţi uşor vegetaţia cu un băţ, astfel şarpele va fugi din calea dumneavoastră”, informează DSP Hunedoara.